A fost publicată în M.O nr. 971/26.09.2024, OUG nr. 117/2024, pentru modificarea Legii farmaciei nr. 266, care prevede aplicarea următoarelor sancțiuni:
I. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei următoarele fapte:
– nerespectarea programului declarat de funcționare a unităților farmaceutice sau drogheriei,
– nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la emblema, firma sau însemnele farmaciei sau drogheriei,
– lipsa ecusonului personalului de specialitate al farmaciei,
II. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, la prima abatere, respectiv de la 4.000 lei la 8.000 lei, dacă se constată, în termen de 12 luni de la aplicarea sancțiunii, repetarea aceleiași contravenții:
– situația în care nu se notifică la MS în termen de 5 zile orice modificare intervenită ulterior, care a stat la baza eliberării autorizatiei de funcționare a farmacieI, (dacă aceste modificări se referă la spațiul farmaciei se solicită la DSP inspecția în vederea emiterii deciziei de conformitate a spațiului),
– ori dacă în termen de maximum 15 zile de la emiterea autorizației de funcționare sau modificarea acesteia, farmacistul-șef nu solicită la CFR, prin colegiile teritoriale, în raza cărora se autorizează funcționarea unității farmaceutice, efectuarea inspecției în vederea obținerii certificatului de reguli de bună practică farmaceutică sau înscrierea de mențiuni pe anexă la certificatul existent, în acord cu autorizația de funcționare.
III. Se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, precum și cu suspendarea autorizației de funcționare a unității farmaceutice pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice săvârșirea repetată în decursul unui an calendaristic a contravenției privind lipsa farmacistului din farmacie.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei OUG, Normele privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice, se modifică și se completează în concordanță cu noile modificări aduse.
Dispozițiile prevăzute privind sancțiunile intră în vigoare la 30 de zile, respectiv în data de 25.10.2024.