Modificare procedură eliberare CPC

Categorie: Fără categorie

Stimați colegi,

Vă aducem la cunoștință că am simplificat procedura de obținere a Certificatului Profesional Curent. În acest sens, începând cu data de 27.09.24, aveți posibilitatea de a trimite prin E-mail cererea și dovada achitării taxei prin OP, urmând să fiți anunțați telefonic sau prin E-mail când puteți veni să ridicați documentul.

 

Vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte:

– adresa de e-mail unde se trimit cererile însoțite de dovada achitării taxei pentru emiterea CPC-ului este office@cfbucuresti.ro

– modelul de cerere poate fi găsit pe site-ul CFB – Secțiunea „Farmaciști” – Rubrica „Obținerea Certificatului Profesional Curent”

– în prezent taxa pentru CPC este în valoare de 100 lei și se achită în contul: RO45BRDE410SV26208314100 – Banca: BRD Sucursala Batiștei

 

Vă rugăm să precizați la „Detalii tranzacție”: taxă CPC pentru ……… (numele solicitantului). Tranzacțiile care nu poartă numele solicitantului nu pot fi luate în considerare.

Vă rugăm să verificați dacă aveți încărcate în dosarul dumneavoastră electronic din Portalul CFR următoarele documente: diploma de licență, certificatul de membru, cartea de identitate actualizată (având în vedere că adresa de domiciliu trebuie să fie completată corect pe CPC), certificatul de farmacist specialist / primar (dacă este cazul).

Vă reamintim că nu puteți obține Certificatul Profesional Curent dacă nu sunteți activi în Portal (aveți avizul anual emis).

 

Procedură completare formular:

pentru funcția de farmacist șef – se bifează a treia căsuță (în vederea întocmirii dosarului pentru ocuparea unui post de farmacist șef) și completați în continuare numele farmaciei și adresa punctului de lucru. Vă rugăm să ne precizați în e-mail data de începere a contractului dvs de muncă pe post de farmacist șef și numele farmacistului pe care îl înlocuiți.

pentru întocmirea dosarului de promovare profesională, pentru farmacist responsabil farmacie online sau pentru înscrierea la un concurs, bifați a doua căsuță și completați în continuare numele instituției și adresa.

– pentru cei care practică în afara țării, trebuie să bifați prima căsuța și să completați țara de destinație. Totodată, dacă aveți nevoie și de Certificatul de Conduită Profesională (Good Standing), vă rugăm să bifați și la ,,doresc generarea Certificatului de Conduită Profesională”.

Colegiul Farmaciștilor din România va emite în câteva zile lucrătoare documentul.

Certificatul Profesional Curent se ridică personal, de către solicitant.

Precizăm că la acest moment configurația tehnică a Portalului nu permite descărcarea CPC-ului din interfața utilizatorilor. Modificarea parametrilor Portalului nu poate fi făcută decât prin dispoziția Colegiului Farmaciștilor din România.

CFB va aduce la cunoștința CFR, în cadrul următoarei ședințe de Consiliu Național, solicitările dvs privind digitalizarea completă a procedurii de emitere a Certificatului Profesional Curent.