Post Date: 2 septembrie 2024
Stimați colegi,
Vă informăm că a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, Nr. 875/ 30.08.2024, Ordonanța nr. 42/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope (atașat).
Principalele prevederi:
- Prescripțiile aferente medicamentelor din tabelele II și III se pot completa și păstra atât pe suport de hârtie cât și electronic, securizat;
- medicamentele cu substanța activă tramadol, zopiclonă și cinolazepam vor fi introduse într-o listă cu „Preparate aflate sub control național”, după Psihotrope, în Tabelul III (în Tabelul II este introdusă doar substanța, cu excepția preparatelor);
- Prescrierea produselor din Tabelul III se va face pe formulare speciale, securizate, care se rețin la eliberare sau în condici de prescripții medicale ori condici de aparat destinate exclusiv prescrierii acestora, în cadrul unităților sanitare sau veterinare;
- Persoanele juridice autorizate să desfășoare activități de cultivare, producere, fabricare, depozitare, comerț, import și export cu plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope au obligația de a transmite Ministerului Sănătății, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, o serie de situații și raportări, pe suport hârtie sau electronic;
- unitățile farmaceutice țin evidența distinctă a substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope neconforme sau expirate, prin înscrierea într-un registru special de evidență ținut la nivelul unității, iar acestea vor fi distruse cu aprobarea Ministerului Sănătății de către persoana juridică ce deține autorizația integrată de mediu;
- înăsprirea sancțiunilor -Art. 52 lit e), f), j), n) inclusiv complementare;
- se impune introducerea și actualizarea de taxe pentru eliberarea autorizațiilor de producere, fabricare, depozitare, comerţ, intermediere, deţinere şi distribuire, de utilizare medicală, cercetare, import, export precum și pentru emiterea aprobării de distrugere a substanțelor și preparatelor cu conținut de stupefiante și psihotrope (în 60 de zile de primirea solicitării, Aprobarea de distrugere eliberată de MS – 100 de lei pentru fiecare punct de lucru).
În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va modifica, în mod corespunzător, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005.
Prezentele modificări și sancțiunile de la Art. 52 intră în vigoare în 30 de zile de la publicare.
ANMDMR va elabora Lista denumirile preparatelor aferente Tabelului II și III, completându-se OMS 4169/2024 cu toate medicamentele care intră sub incidența legii 339/2005.